Alice Tubbs

 

Alice Tubbs, cunoscută de asemenea ca Poker Alice, s-a născut în Marea Britanie în 1851 și s-a mutat în Virginia când avea 12 ani. Alice a fost crescută și a primit cea mai mare parte a educației sale în Statele Unite. Pasiunea sa pentru poker a început când s-a căsătorit cu primul ei soț, Frank Duffield, pe care l-a cunoscut în Colorado.

Frank a fost prima persoană care a stârnit interesul lui Alice pentru poker, răspunzând la toate întrebările ei și învățând-o trucurile meseriei. Frank a fost ucis la câțiva ani după ce s-au căsătorit în timp ce punea o încărcătură de dinamită, dar Alice a continuat să joace poker în Statele Unite, chiar lucrând la un salon din Colorado deținut de Robert Ford, bărbatul care l-a ucis pe Jesse James.

Alice era o femeie cu un caracter puternic, care ținea mult la valorile sale morale. Chiar și când a devenit faimoasă ca jucător de poker, aceasta refuza să joace duminica. De-a lungul vieții, Alice a încercat să-și câștige existența din mai multe alte locuri de muncă, inclusiv ca profesor, dar a avut doar un succes moderat, adevărata ei chemare fiind cărțile de joc.

Alice era extrem de bună la numărarea cărților și la calcularea cotelor. Jocurile ei de poker atrăgeau mulțimi imense în saloanele pe care le frecventa. Bărbați din toate categoriile sociale veneau să o provoace pe „Poker Alice” și să-și încerce mâna împotriva Damei. Conform spuselor ei, Alice a câștigat o sumă de peste două sute cincizeci de mii de dolari de-a lungul anilor jucând poker, aproximativ trei milioane de dolari în bani moderni. Aceasta era văzută întotdeauna cu două lucruri asupra sa, iubitul ei pistol de calibrul .38 atârnând în talie și un trabuc mestecat în gură.

Alice nu era cunoscută pentru cumpătarea ei. De fiecare dată când câștiga un turneu mare, aceasta călătorea la New York și cheltuia câștigurile pe rochii scumpe, ținând pasul cu cele mai noi mode. Poker Alice era considerată o femeie foarte atrăgătoare, chiar și după vârsta de cincizeci de ani. Conform relatărilor vremii, îi făcea mare plăcere să-și folosească farmecul și eleganța pentru a uimi și distrage atenția jucătorilor de sex masculin de la mese.

În timp ce lucra ca dealer la un cazinou din Dakota de Sud, un miner beat l-a amenințat pe colegul său, Warren G. Tubbs. Alice și-a scos pistolul calibrul .38 și l-a speriat pe miner. Astfel a început a doua relație serioasă a lui Alice, cei doi implicându-se romantic și căsătorindu-se la scurt timp după.

Împreună, Tubbs și Alice au avut șapte copii. Ei nu au vrut ca cei mici să crească în preajma jocurilor de noroc și a vieții de salon din acea eră, așa că s-au mutat în Sturgis, Dakota de Sud, puțin la nord de unde lucrau împreună.

Pe lângă abilitățile sale de dealer, Tubbs era și un zugrav talentat. Aceasta a fost slujba lui și principala sursă de venit a familiei până la moartea sa de tuberculoză în 1910. Se crede că vopseaua pe bază de plumb pe care o folosea zilnic și munca constantă în aer liber a dus la pneumonia care i-a pus capăt vieții. Pentru a plăti înmormântarea, Alice a trebuit să-și amaneteze verigheta, pe care a cumpărat-o ulterior folosind câștigurile din poker.

Al treilea și ultimul soț al lui Alice, George Huckert, a lucrat pentru familia ei, având grijă de oi. Se speculează că Alice nu a vrut să se căsătorească cu el inițial, dar îi datora peste o mie de dolari pentru munca depusă, așa că s-a căsătorit cu el, convingându-l sa renunțe la datorie. Huckert a murit în 1913, la puțin timp după căsătorie.

În cele din urmă, Alice și-a deschis propriul salon, „Poker’s Palace” în 1910. La parter, vizitatorii se puteau bucura de jocuri de noroc și răcoritoare, în timp ce etajul funcționa ca un bordel. Cu toate astea, salonul era întotdeauna închis duminica. Problemele cu legea au fost un element constant în ultimii ani ai vieții lui Alice, aceasta fiind arestată de mai multe ori pentru afacerea sa cu bordeluri, jocuri de noroc și contrabandă. Alice își plătea întotdeauna amenzile, dar nu accepta ca vreo implicare din partea legii să-i descurajeze afacerile.

Într-o duminică, în timp ce salonul era închis, un grup de soldați beți a sosit, strigând după Alice să deschidă. Alice și-a scos pistolul și a tras un foc de avertizare pentru a-i îndepărta. Glonțul a ricoșat, ucigând un soldat și rănind un al doilea. Acest eveniment a dus la arestarea lui Alice și a șase dintre prostituatele sale și la o perioadă scurtă de timp petrecută în închisoare. După proces, în care a pretins autoapărare, salonul ei a fost închis.

Alice a fost din nou arestată pentru contrabandă si amenințată cu pedeapsa supremă, dar nu a fost executată din cauza vârstei sale înaintate. Aceasta a murit în 1930, la vârsta de 79 de ani, în urma unei operații la vezica biliară. A fost înmormântată în Carolina de Nord, la cimitirul Aloysius.

În timp ce Alice nu mai este atât de populară astăzi, una dintre zicalele ei celebre este la fel de relevantă ca întotdeauna în lumea pokerului. Ea obișnuia să își frece veselă mâinile și să spună: „Lăudați-l pe Domnul și puneți pariurile, vă voi lua banii fără regret. La vârsta mea presupun că ar trebui să tricotez, dar prefer să joc poker cu cinci sau șase ‘experți’  decât să mănânc.”

 

MikeD