Hotelul The Dunes a fost al 10-lea complex deschis pe Las Vegas Strip. Bellagio se află acum pe fostul teren, iar faimosul teren de golf Dunes este împărțit între mai multe cazinouri. The Dunes s-a deschis pe 23 mai 1955 și a fost proiectat de arhitectul Maxwell Starkman. Deși complexul era popular, la început s-a luptat să rămână pe linia de plutire. Într-o încercare disperată de a capta atenția publicului său, The Dunes a devenit primul hotel din Nevada care a oferit un spectacol topless, numit Minsky’s Follies. Spectacolul a stabilit un record de prezență într-o singură săptămână de 16.000 de oameni, un record care a rămas în picioare până în 1990. În ciuda succesului spectacolelor de topless, complexul s-a confruntat curând cu dificultăți financiare groaznice. Hotelul a fost unul dintre cele mai mari și mai opulente de pe Las Vegas Strip. Cei mai mari investitori au fost Joseph Sullivan, Alfred Gottesman și Bob Rice, deși câțiva ani mai târziu avea să iasă la iveală că Raymond Patriarca, șeful unei familii criminale notorii din Rhode Island, a avut de asemenea legături cu cazinoul. Acesta s-a închis din cauza unor probleme financiare în 1956, fiind deschis doar un an.

Cazinoul a fost cumpărat de doi oameni de afaceri ambițioși în 1956, Major A. Riddle și Jake Gottlieb. Major A. Riddle era la acea vremă o figură importantă în dezvoltarea statului Nevada ca centru universal al jocurilor de noroc. Riddle a crescut la ferme dn sudul rural, mai ales din jurul Kentucky și Indiana, înainte de a se muta la Chicago unde a fondat o companie de transport maritim de succes. În 1929, Marea Criză a stopat Epoca de Aur a dezvoltării și invențiilor americane. Deodată, companii mari și profitabile s-au prăbușit peste noapte. Bancherii au căzut din turnurile lor înalte pe străzile de dedesubt. Femei și bărbați care munceau din greu așteptau la cozi lungi un castron fierbinte de supă sau vești despre o slujbă pentru ziua respectivă. În această epocă, Major Riddle a devenit un om incredibil de bogat. În aceste vremuri financiare tulburătoare, munca grea nu era suficientă pentru a trece înaintea plutonului. Orașul Chicago era condus de mafie la acea vreme și circulau zvonuri că aceasta ar fi avut anumite legături cu Major Riddle. Pentru o exprimare frumoasă, afacerile sale erau necinstite, dar pentru a spune lucrurilor pe nume, afacerile sale erau ilegale. Se pare că Riddle își îndemna șoferii să plătească pentru campionetele lor din propriul salariu. Când erau aproape de a le plăti, el îi concedia și păstra vehiculele. Conform altor zvonuri, Riddle a folosit o parte din fondul de pensii Teamsters Trade Union pentru a-și clădi investiția inițială în The Dunes.

Complexul se lăuda cu un teren de golf cu 18 găuri, un centru spa pe acoperiș și o piscină lungă de 90 de metri. Sloganul Hotelului era: ”Miracolul din Deșert”.  The Dunes era cunoscut pe scară largă pentru Sultanul din fibră de sticlă înalt de 25 de metri, care stătea santinelă deasupra intrării principale. Mulți cântăreți de renume mondial au susținut acte artistice la cazino, inclusiv Liberace, Judy Garland și Dean Martin. În 1961, a fost construit un turn nordic cu 24 de etaje, ceea ce a mărit numărul de camere la 450. Cazinoul era situat la capătul cel mai sudic al bulevardului, așa că atragerea unui număr mare de clienți era problematică. Au fost organizate tot felul de promoții și concerte pentru a păstra The Dunes pe linia de plutire. Un exemplu faimos a fost atunci când Frank Sinatra a avut o apariție surpriză, îmbrăcat în Sultan.

Johnny Elvis Foster a fost la fața locului ca imitator al lui Elvis Presley. De fapt, Johnny a fost primul imitator al lui Elvis care a prestat pe scena clubului înainte ca Elvis să fi murit. A avut rezidență la club între 1976 și 1978.

Major Riddle a știut să își promoveze afacerea, mergând chiar și la Johnny Carson, unde la o lansare de carte a condus conversația către The Dunes. Riddle avea o mare pasiune pentru poker, dar era recunoscut ca fiind un jucător teribil de rău. Gangsteri și gambleri, atât din apropiere cât și din zone îndepărtate, călătoreau până la The Oasis pentru a câștiga mii de dolari de la el.

Un jurnalist din Vegas a scris: “Milioane au fost luați de la Major.” Chiar și dealerii casei s-au înțeles cu gangsterii pentru a goli portofelul lui Riddle. Acesta fusese de-a lungul vieții un jucător de Stud și nu a putut sta la distanță de No Limit. Lipsa de skill și viclenie la jocul de cărți nu l-au împiedicat pe Riddle să parieze mize mari de fiecare dată când a avut ocazia. Într-o noapte, în timp ce juca la Sahara, Riddle a pariat pe certificatul său de proprietate la The Dunes. Din fericire, Riddle a câștigat atunci acea mână, dar acest tip de spontaneitate a dus în cele din urmă la pierderea cazinoului său. Când cel mai mare joc de poker din oraș s-a mutat de la The Dunes la The Aladdin, un cazino aflat chiar peste drum, Riddle l-a urmat. The Aladdin este faimos pentru două lucruri: Tom Abdo, membru Poker Hall of Fame a murit acolo în timpul unui joc pe mize mari și Major Riddle și-a jucat întregul cazino la mesele de poker. În decurs de 1 an, cota de proprietate de 90% a lui Riddle a scăzut la 15%, iar în cele din urmă avea să o piardă și pe aceasta.

Așa cum a făcut-o în timpul Marii Crize, Major Riddle s-a ridicat de la podea și a continuat, cumpărând acțiuni la mai multe cazinouri și hoteluri. Apoi, în 1977 a cumpărat cazinoul Thunderbird și l-a redenumit Silverbird. Riddle a adus acolo profesioniști celebri precum Doyle Brunson și Eric Drache pentru a stabili noi jocuri mari. Buy-in-urile la Silverbird nu au fost la fel de mari ca la The Aladdin sau The Dunes. Nu erau atât de mari încât un bărbat să piardă un cazino întreg, dar nici atât de mici încât un bărbat să plece complet nevătămat. Riddle a făcut investiții înțelepte și a fost un om bogat atunci când a murit în 1980. Odată cu moartea lui Riddle, cel mai mare fish din Vegas a dispărut, iar portofelele multor gangsteri au devenit mai ușoare de atunci. Riddle a fost una dintre cele mai colorate personalități din Las Vegas.

În anul 1979, a fost construit Turnul de Sud, ceea ce a adus ca numărul de camere să ajungă la 1300. Diverse persoane au încercat să cumpere clubul, au existat zvonuri că inclusiv Howard Hughes ar fi intrat în discuții pentru a-l cumpăra. Stuart și Clifford Perlman, fondatorii Caesars World, au fost de acord să cumpere The Dunes în 1983 pentru $185 milioane, dar tranzacția a eșuat în cele din urmă. Tot în 1983, la The Dunes a fost construit un al doilea cazino numit The Oasis Casino. Celebra statuie Sultan a luat foc în 1985 din cauza unei defecțiuni electrice. Un investitor japonez, Masao Nangaku, a cumpărat cazinoul în 1987 pentru $155 de milioane, dar nu a reușit să își transforme achiziția într-un succes financiar.

Pe 17 noiembrie 1992, The Dunes a fost vândut pentru ultima dată companiei dezvoltatorului imobiliar Steve Wynn pentru suma de $75 milioane de dolari. The Dunes nu mai putea concura cu mega-complexurile care erau construite în Nevada, așa că clubul a fost demolat pe fondul unei ceremonii grandioase cu focuri de artificii și explozii de tun. Peste 200.000 de oameni au urmărit cazinoul cândva îndrăgit prăbușindu-se la pământ. Semnul cu neon a fost lăsat iluminat, iar acesta afișa mesajul: ‘Nu avem camere libere’. Lovituri de tun de la nava engleză ‘HMS Britannia’  de la Treasure Island Hotel and Casino au fost simulate pentru a coincide cu exploziile de la demolare. Totul a fost distrus, cu excepția Turnului de Sud, vechi de 15 ani. Un ziar a descris ceremonia, spunând că clădirea a căzut “în mijlocul unei ploi de artificii nemaiîntâlnite la vest de Mississippi”.

Demolarea Turnului de Sud o lună mai târziu, pe fondul unei ceremonii mai puțin extravagante, a marcat sfârșitul erei jocurilor de noroc controlate de mafie în Nevada. În timpul construcției Bellagio pe vechiul șantier Dunes, muncitorii au găsit patru pungi cu jetoane de cazino îngropate în pământ.

Mike D