Brățări WSOP

Cât valorează o brățară WSOP?

În timp ce o brățară World Series of Poker (WSOP) își merită pe deplin greutatea în aur, valoarea reală constă în ceea ce reprezintă – măreția pokerului.

Câștigarea unei brățări WSOP este visul al aproape oricărui jucător de poker și în timp ce milioane de oameni au încercat în ultimele cinci decenii, doar câteva mii de norocoși au reușit să își adjudece râvnita bijuterie.

Brățara a fost introdusă la WSOP din 1976 – înainte de aceasta, câștigătorii primeau fie o cupă de argint (1970), un „simplu trofeu” (1971-74) sau o placă de argint (1975), ca recunoaștere pentru câștigul lor – și în timp ce designul s-a schimbat de mai multe ori de atunci, conceptul a rămas același. Adică, câștigi o brățară și îți treci definitiv numele în istoria pokerului.

Câștigarea unei brățări este echivalentul câștigării Cupei Mondiale la fotbal, a Cupei Stanley la hochei sau a Super Bowl-ului la fotbal american. Este standardul de excelență în funcție de care sunt judecate toate celelalte realizări din poker.

După cum spune o vorbă veche, există două tipuri de jucători de poker, cei care au câștigat o brățară și cei care nu au câștigat-o.

wsop final table

Jucătorii de la masa finală a Main Event-ului WSOP 2016 în cursa către brățara de aur

Ascensiunea brățării WSOP

În perioada timpurie a jocului, o brățară WSOP nu avea aceeași greutate figurativă ca astăzi. Doyle Brunson, câștigător a 10 brățări, a spus chiar că ”nu însemnau nimic” pe vremea aceea. De fapt, nici nu s-a obosit să ridice două dintre ele. Pentru jucătorii din vechea școală acestea erau simple bibelouri și nimeni nu și-a dat seama atunci că într-o zi vor deveni standardul de excelență al jocului.

Dacă ar fi știut, exista o șansă bună ca jucători mari precum Brunson, David „Chip” Reese sau Stu Ungar să fi încercat chiar mai mult decât au făcut-o, jucând mai multe turnee în schimbul concentrării pe jocurile de cash cu mize mari.

Un jucător care a recunoscut puterea brățării încă de la început a fost campionul Main Event-ului WSOP din anul 1989, Phil Hellmuth, care a câștigat mai multe decăt oricine altcineva în istorie.

Hellmuth a spus: ”Pentru mine brățările au reprezentat întotdeauna mai mult decât pentru ceilalți, pentru că știam că ele reprezintă istoria”.

Când pokerul a explodat la mijlocul anilor 2000, câștigarea unei brățări a devenit visul al aproape oricărui jucător de poker. Când a câștigat una în 2005 în cadrul WSOP Women’s Championship, actrița Jennifer Tilly a declarat despre cucerirea brățării că: ”a fost mai bună decât un Oscar”.

world series of poker phil hellmuth

Phil Hellmuth semnează autografe pentru fani la World Series of Poker 2009

Brățările dincolo de Las Vegas

Timp de decenii, WSOP a fost limitat la Las Vegas, dar acest lucru s-a schimbat în 2007 odată cu lansarea World Series of Poker Europe (WSOPE) la Londra. Acolo, Thomas Bihl a devenit primul jucător din istoria WSOP care a obținut o brățară în afara orașului Las Vegas, după ce a câștigat Evenimentul £2.500 World Championship H.O.R.S.E.

De atunci, brandul WSOP a continuat să se extindă, la fel și oportunitățile de a câștiga brățări precum în WSOP Asia-Pacific (WSOP APAC), WSOP Global Championship sau online atât pe WSOP.com, cât și în rețeaua GG.

În anul 2015, WSOP a acordat prima sa brățară într-un eveniment online, atunci când Anthony “holdplz” Spinella a câștigat $197.743 în cadrul Evenimentului #64: $1.000 WSOP.com Online No-Limit Hold’em, care a atras un bazin de 905 jucători.

În următorii cinci ani, oportunitățile de a câștiga brățări online s-au înmulțit, mai ales în vara anului 2020, când au reprezentat singurele opțiuni din cauza pandemiei fără precedent. În iulie 2020, WSOP.com a acordat 31 de brățări și $26.871.265 premii în bani jucătorilor care au concurat din New Jersey si Nevada. Pentru jucătorii internaționali, aceștia au avut șansa de a concura pentru una dintre cele 54 de brățări din rețeaua GG.

Seria s-a dovedit a fi un succes extraordinar, acordând brățări unor jucători precum Lev Gottlieb, Daniel Dvoress, Kristin Bicknell, Yuri Dzivielevski, David Peters, Fedor Holz, Connor Drinan, Juha Helppi și de două ori câștigător Alek Stasiak.

Evenimentele cu brățară ale ediției 2020 din rețeaua GG au culminat cu un Main Event de $5.000 buy-in, turneu care a stabilit un record oficial Guinness World Record pentru cel mai mare fond de premiere care a existat vreodată într-un turneu de poker disputat online. La eveniment s-au înscris 5802 participanți, iar fondul de premiere a ajuns la suma de $27.559.500.

În cele din urmă, jucătorul bulgar Stoyan Madanzhiev a câștigat acel turneu pentru $3.904.686, cel mai mare premiu pentru primul loc acordat în istoria pokerului online.

world series of poker logos

Diferite logo-uri World Series of Poker pentru câteva evenimente de notorietate

Designeri de brățări WSOP

Când a fost introdusă pentru prima dată, o brățară WSOP costa aproximativ $500 pentru a fi produsă. Începând din anul 1980, bijutierul din Las Vegas, Mordechai Yerushalmi a fabricat brățări până când Harrah’s Entertainment a achiziționat WSOP-ul în 2004. De atunci, companiile care au produs brățări WSOP includ Diamond International, Frederick Goldman, Inc., Corum, OnTilt Designs, Jason of Beverly Hills și Josten’s.

În ultimii ani, o brățară specială, unică, este concepută pentru câștigătorul Main Event-ului. De exemplu, brățara Main Event-ului WSOP din 2012, concepută de Jason Arasheben de la Jason of Beverly Hills, a inclus rubine pentru inimi și romburi și diamante negre pentru pică și trefle. Acea brățară cântărea peste 160 de grame din aur de 14 karate și 35 de karate de diamante neprețuite.

Informații distractive despre brățările WSOP

În 2010, Peter Eastgate și-a scos la licitație brățara câștigată în Main Event-ul WSOP din 2008. Prețul de pornire al licitației pe eBay a fost de $16.000, dar în cele din urmă s-a vândut cu $147.500, sumă care a fost donată organizației de caritate UNICEF.

Campionul WSOP din 1992, Hamid Dastmalchi, nu a fost un fan al brățării sale câștigate în Main Event, spunând chiar că „valorează $5.000, dar aș lua și $1.500 pentru ea”. Ted Forrest a fost interesat și i-a oferit peste $1.500 în fise. În acest fel și-a cumpărat o brățară (deși a câștigat la rândul său șase astfel de brățări).

Phil Hellmuth, care a câștigat un record de 15 brățări WSOP, a dăruit 10 dintre ele diverșilor prieteni și membri ai familiei.

În 2005, Johnny Chan a devenit prima persoană care a câștigat 10 brățări la WSOP de-a lungul timpului și a făcut-o cu doar câteva zile înainte ca Doyle Brunson să-l egaleze. Împreună cu Phil Ivey și Phil Hellmuth, s-a declanșat astfel „bătălia brățărilor” de la mijlocul până la sfârșitul anilor 2000. Hellmuth a ajuns la 15 brățări câștigate, în timp ce ceilalți 3 rămân la egalitate cu câte 10.

Bill Boyd (1971-74), Doyle Brunson (1976-79) și Loren Klein (2016-19) sunt singurii jucători care au câștigat brățări în patru ani consecutivi.

În 1980 și 1981, brățări speciale pentru „Cel mai bun jucător” au fost acordate lui Johnny „Oklahoma” Hale și Chip Reese. Totuși, aceste brățări nu sunt considerate brățări oficiale.

Primul „Eveniment pentru doamne” a fost Evenimentul WSOP #9: $100 Ladies Seven-Card Stud din anul 1977, în care Jackie McDaniel s-a impus în fața unui grup de 93 de participanți pentru a câștiga $5.580 și brățara.

Five-Card Stud nu a mai fost jucat la WSOP din 1974. Până atunci, a fost în program de patru ori și de fiecare dată turneul a fost câștigat de Bill Boyd.

La WSOP-ul din 1982, oficialii nu au acordat brățări. În schimb, câștigătorii au primit ceasuri de mână din aur. S-a revenit la brățări în anul următor.

Șase jucători au reușit să câștige câte trei brățări la o singură ediție. Aceștia sunt: Puggy Pearson (1973), Phil Hellmuth (1993), Ted Forrest (1993). ), Phil Ivey (2002), Jeff Lisandro (2009) și George Danzer (2014).

Evenimentele de poker chinezesc în care s-a acordat brățară au fost în program atât în 1995, cât și în 1996, Gregg Grivas câștigând unul dintre turnee.

Brazilianul Marcelo Jakovljevic a fost primul jucător care a câștigat o brățară de aur WSOP în rețeaua GG, el obținând-o în anul 2020 în cadrul festivalului WSOP Online Bracelet, Evenimentul #32: $100 The Opener pentru $265.880.