Terminologie poker

Dacă vrei să ai succes în lumea pokerului, asigură-te în primul rând că înțelegi principalii termeni din joc și regulamentul de poker, altfel vei fi adesea luat prin surprindere. Cheia succesului la jocul de poker este o privire ageră, încrederea în sine și excelenta înțelegere a termenilor, astfel încât să îți seama în ce direcție se îndreaptă jocul. Pentru cei care acum încep să joace, jargonul din poker poate să pară o limbă cu totul și cu totul diferită, iar asta poate face diferența între câștig și pierdere. Aruncă o privire la glosarul nostru de termeni din poker pentru a învăța cuvintele pe care trebuie să le folosești când ajungi la masa finală, sau treci pe la școala noastră de poker pentru mai multe informații.

A

Ace high

Se referă la o mână de cinci cărți care conține un as.

Act (A acționa)

Efectuarea unei acțiuni în joc (pariu, plată, plusare sau aruncare) la momentul necesar.

Action (Acțiune)

Rândul unui jucător de a efectua o acțiune. Intenția de a paria. Orice pariu, precum și toate plățile aferente pariului respectiv.

Action card (Carte de acțiune)

În Texas Hold’em și alte jocuri de poker cu cărți comune, o carte întoarsă pe masă care generează instant intensificarea pariurilor, fiind utilă mai multor jucători.

Active player (Jucător activ)

Un jucător care încă este implicat în pot. Dacă există poturi secundare, un jucător all-in poate fi activ în unele poturi și nu și în celelalte.

Add-on

În jocurile live, cumpărarea mai multor jetoane înainte de a pierde toate jetoanele. În turnee, un rebuy unic disponibil pentru toți jucătorii, indiferent de numărul de jetoane deținute; acesta este de obicei permis o singură dată, la sfârșitul perioadei de rebuy. Prin add-on se obțin de obicei mai multe jetoane per dolar investit decât la buy-in și la rebuy.

Advertising (Expunere)

Abordarea unei maniere de joc evidente sau arătarea cărților pentru a transmite intenționat adversarilor o anumită impresie despre stilul de joc al unei persoane.

Aggressive (Agresiv)

Tendința jucătorului de a paria sau plusa în loc de a plăti sau a spune pas.

Aggression factor (Factor de agresivitate)

Un indicator al agresivității unui jucător într-o rundă de pariere.

Air (Aer)

O mână foarte slabă care are o valoare mai mică decât carte mare cu as sau cu altă figură.

All-in

Atunci când un jucător pariază toate jetoanele pe o anumită mână.

Angle

O tehnică de joc permisă, dar aflată la limita comportamentului etic.

Ante

Un pariu impus tuturor jucătorilor înainte de începerea unei mâini (notă: doar în unele jocuri de poker).

Ante off

În turnee, obligarea unui jucător absent să plătească în continuare ante-uri, blinduri și alte pariuri obligatorii, astfel încât jocul să rămână echitabil pentru ceilalți jucători; denumit și „blind off”.

Any two cards (Două cărți oarecare)

Expresie folosită în Texas Hold’em pentru a spune că cele două cărți aflate în mâna jucătorului nu contează în decizia privind o anumită mână.

 

B

Backdoor

O mână pentru a cărei realizare este nevoie de două sau mai multe runde. O mână pe care jucătorul nu se aștepta să o facă.

Back into (Înapoi în joc)

A câștiga potul cu o mână pe care jucătorul ar fi aruncat-o dacă orice alt jucător ar fi plasat un pariu.

Bad beat

A pierde în fața unei mâini mai slabe, atunci când mâna inițială a jucătorului este considerabil mai bună decât mâna care câștigă în final.

Balance (A echilibra)

A juca mâini extrem de diferite într-o manieră similară, în scopul de a face mai dificil pentru adversari să obțină informații utile despre posibilele tale mâini.

Bankroll (Soldul de joc)

Suma de bani pe care jucătorul o are disponibilă pentru pariuri pe durata carierei sale în poker.

Bankroll management (Gestionarea soldului de joc)

Alegerea mizelor și tipurilor de jocuri corecte pentru a evita epuizarea soldului de joc în timpul perioadelor ghinioniste.

Behind (În spate)

Când jucătorul nu are (momentan) cea mai bună mână. Banii de pe masă care nu sunt momentan incluși în pot, dar pot fi pariați ulterior în timpul mâinii. Banii din joc care nu sunt vizibili sub formă de jetoane în fața unui jucător.

Bet (Pariu)

Orice sumă de bani pariată în timpul unei mâini. Pariul inițial într-o rundă de pariere. Într-un joc cu limită fixă, suma standard de pariere.

Betting structure (Structura de pariere)

Setul complet de reguli privind pariurile obligatorii, limitele, plafoanele de plusare și altele pentru un anumit joc.

Big bet game (Joc cu pariuri mari)

Un joc jucat fără limită sau cu o structură de pariere limitată la valoarea potului.

Blind

Termenul generic atât pentru big blind, cât și pentru small blind. Jucătorul small blind este situat în stânga dealerului, iar jucătorul big blind în stânga acestuia.

Big blind

Cel mai mare din cele două pariuri obligatorii în anumite tipuri de poker.

Big blind special

O mână câștigată de jucătorul big blind cu cărți proprii foarte slabe deoarece nu s-a făcut nicio plusare înainte de flop.

Big full (Full mare)

Cel mai mare full posibil în jocurile cu cărți comune.

Big stack 

Un teanc de jetoane care este relativ mare având în vedere mizele jucate. Denumit și deep stack. Jucătorul cu cel mai mare teanc de jetoane de la masă.

Blank (Blanc)

O carte, deseori dintre cele comune, care nu are nicio valoare aparentă.

Bleed

A pierde bani constant din cauza deciziilor de joc slabe, posibil rezultate din tilting.

Blind defense (Apărarea blindului)

A plăti sau a plusa peste plusarea adversarului din poziția de big blind, în loc de a arunca o mână altfel slabă, pentru a exploata jucătorii extrem de agresivi.

Blind steal (A fura blindul)

Atunci când toți ceilalți jucători au aruncat cărțile, o plusare cu o mână slabă dintr-o poziție bună la masă cu intenția de a câștiga blindurile și ante-urile.

Blocker

A deține una din cărțile de care are nevoie adversarul, în special când pe masă sunt cărți de chintă sau cărți care ar putea ajuta adversarul să formeze o chintă. Un blocker înseamnă și o combinație de cărți care permite ca acele cărți care sunt necesare adversarului să fie utile și pentru mâna proprie.

Blocking bet 

Un pariu anormal de mic plasat de un jucător care nu se află în poziție bună la masă pentru a bloca un pariu mai mare al unui adversar.

Bluff (Bluf)

Un pariu plasat cu o mână care, matematic, este improbabil să fie câștigătoare, cu intenția de a-i face pe ceilalți jucători să creadă că jucătorul în cauză are o mână mai bună, pentru a masca tiparele de joc.

Bluff catching range (Interval de demascare a blufului)

Numărul de mâini care nu au nicio valoare reală rămase pe river, dar care ar putea fi încă suficient de bune pentru a demasca bluful unui adversar.

Bluff induce (Inducere a blufului)

A face o mișcare agresivă cu o mână puternică pentru a da impresia de bluf, și a atrage un bluf al unui adversar.

Board (Cărțile de pe masă)

Setul de cărți comune într-un joc cu cărți comune. Setul de cărți așezate cu fața în sus ale unui anumit jucător într-un joc stud. Toate cărțile așezate cu fața în sus dintr-un joc stud.

Boat

O altă denumire pentru full.

Bottom end (Chinta minimă)

Cea mai mică chintă posibilă care se poate realiza cu o mână dată.

Bottom pair, bottom set (Pereche minimă, set minim)

Într-un joc cu cărți comune, o pereche (sau un set) se realizează prin împerecherea celei mai mici cărți de pe masă cu una (sau două) cărți din mâna unui jucător.

Bounty (Recompensă)

O caracteristică a anumitor turnee de poker care recompensează jucătorii cu un premiu în bani pentru eliminarea altor jucători (separat de structura de premii a turneului).

Break (Pauză)

În timpul unui turneu, o pauză de recreere.

Brick (Cărămidă)

Un blanc, deși este folosit mai des în sensul peiorativ de carte nedorită, mai degrabă decât doar nepotrivită.

Broadway

O chintă de la 10 la as; poate include orice grup de cărți de la 10 la as.

Bubble (Balon)

Perioada dintr-un turneu de poker chiar înainte de trecerea la locurile plătite.

Buck (Dolar)

Marcator care indică ce jucător este în poziția de dealer (sau jucătorul care acționează ultimul). Cunoscut și sub denumirea de buton.

Bully

Un jucător care plusează frecvent pentru a forța mâna jucătorilor mai prudenți, în special dacă are un număr mare de jetoane pentru stadiul respectiv al jocului.

Burn (A arde)

Înseamnă a arunca prima carte din pachet înainte de fiecare rundă de pariere.

Busted

O mână necompletată. A pierde toate jetoanele.

Button (Buton)

Cel mai adesea, un marcator care indică poziția dealerului la masă (notă: există și alte butoane specializate).

Buy-in

A face buy-in înseamnă a intra într-un turneu sau joc care necesită o plată inițială. Taxa de înscriere determină fondul total de premii. De asemenea, se referă la numărul minim de jetoane care trebuie cumpărate înainte de a intra într-un joc sau într-un turneu.

Buy short

A intra într-un joc cu o sumă mai mică decât buy-in-ul normal.

 

C

Call (a plăti)

A plăti suma exactă a unui pariu plasat de alt jucător.

Calling station

Un jucător care plătește adeseori pariurile plasate de alți jucători, dar rareori plusează. Un jucător tip calling station este de obicei un jucător din categoria „loose passive”.

Cap (Plafon)

O limită a numărului de plusări permise într-o rundă de pariere, în general trei sau patru (în plus față de pariul de deschidere). În majoritatea cazinourilor, plafonul este eliminat dacă rămân doar doi jucători fie la începutul rundei de pariere, fie în punctul în care ar fi fost realizată ultima plusare.

Cap game (Joc cu plafon)

Similar plafonului, dar se referă la un joc fără limită sau cu limită de pot cu un plafon legat de suma pe care un jucător o poate paria în cursul unei mâini. După atingerea plafonului, toți jucătorii rămași în mână sunt considerați all-in.

Cash game (Joc cash)

Un joc în care fiecare mână se joacă cu bani reali, spre deosebire de turnee.

Catch (Captură)

A primi cărțile necesare pentru a face o mână la o tragere.

Catch up (Recuperare)

A finaliza cu succes o tragere, învingând astfel un jucător care anterior avea o mână mai bună.

Center pot (Pot central)

Potul principal într-un joc cu miză pe masă în care unul sau mai mulți jucători sunt all-in.

Chase (Urmărire)

A plăti un pariu cu o mână incompletă pentru a vedea următoarea carte atunci când cota potului nu este suficient de mare. Continuarea jocului cu o mână incompletă în mai multe runde de pariere, în special cu o mână improbabil de realizat. Continuarea jocului cu o mână care este improbabil să fie cea mai bună deoarece jucătorul a investit deja o sumă mare de bani în pot.

Check (Pas)

A face un pariu fără a adăuga jetoane. Dacă nu au fost plasate pariuri înaintea dumneavoastră, nu aveți ce să plătiți și, dacă nu doriți să pariați, puteți spune pas („check”).

Check-raise (Pas-plusare)

Tehnică înșelătoare prin care un jucător spune inițial pas, cu intenția de a plusa dacă un alt jucător plasează un pariu.

Chip (Jeton)

Un disc de mici dimensiuni utilizat în loc de bani.

Chip dumping (Transfer de jetoane)

O strategie prin care un jucător pierde în mod deliberat jetoanele pentru a le transfera unui alt jucător. Atunci când jucătorii au agreat să participe împreună la această acțiune, acest tip de joc reprezintă o formă de coluziune.

Chip leader (Lider de jetoane)

Jucătorul care deține în prezent cele mai multe jetoane în cadrul unui turneu.

Chip up (Schimb de jetoane)

A schimba jetoane de valoare mai mică cu jetoane de valoare mai mare. În turnee, termenul înseamnă eliminarea din joc a tuturor jetoanelor de mică valoare prin rotunjirea în sus a numărului de jetoane mici până la valoarea superioară, în loc de a utiliza varianta de eliminare completă din joc a jetoanelor de mică valoare (chip race). A acumula constant jetoane în turnee, în general prin câștigarea de poturi mici cu riscuri minime.

Chop (Divizare)

A diviza un pot ca urmare a unei egalități, în jocurile cu pot divizat sau ca urmare a acordului între jucători. Un acord între toți jucătorii rămași într-un turneu de distribuire a jetoanelor rămase în fondul de premiere în baza unei formule agreate, în loc de a juca turneul până la finalizarea acestuia. De obicei are loc la masa finală a unui turneu de mari dimensiuni.

Click raise (Plusare cu un clic)

A face plusarea minimă. Se referă situația întâlnită în pokerul online în care jucătorii apasă butonul de plusare fără a specifica suma cu care plusează.

Coin flip (A da cu banul)

O situație în care joi jucători au investit toți banii pe care îi aveau disponibili în pot și au în mare șanse egale de câștig.

Cold call (A plăti la rece)

A plăti o sumă care reprezintă o sumă de pariuri sau plusări efectuate de mai mulți jucători.

Collusion (Coluziune)

O formă de trișare care implică o formă de colaborare între doi sau mai mulți jucători. A se vedea trișarea la poker.

Community card (Carte comună)

Carte așezată cu fața în sus în mijlocul mesei. Aceste cărți pot fi utilizate de toți jucătorii.

Completion (Completare)

A plusa un pariu mic până la o valoare care ar reprezenta un pariu de dimensiuni normale.

Connectors (Conectori)

Două sau mai multe cărți consecutive sau aproape consecutive.

Continuation bet (Pariu de continuare)

Un pariu efectuat după arătarea flopului de jucătorul care a inițiat parierea înainte de flop.

Cooler

O situație în care jucătorul are a doua mână ca valoare, care este puternică având în vedere circumstanțele, și care poate pierde maxim indiferent cum o joacă.

Couterfeit

O carte duplicat de pe masă care devalorizează semnificativ sau afectează mâna dumneavoastră.

Crying call

A plăti chiar și atunci când jucătorul consideră că nu are cea mai bună mână.

Cutoff

Locul aflat imediat în dreapta butonului de dealer. În jocurile de casă, jucătorul aflat la buton amestecă și împarte cărțile, în timp ce jucătorul din poziția cutoff taie cărțile (de unde și denumirea).

 

D

Dead blind

Un blind care nu este live, astfel încât jucătorul care îl postează nu are opțiunea de a plusa dacă ceilalți jucători plătesc și atât. Este vorba în general de un small blind postat de un jucător care intră sau revine în joc (în altă poziție decât big blind) care este postat suplimentar față de blindul live egal cu big blindul.

Deal

A distribui cărți altor jucători în conformitate cu regulile jocului. O singură instanță a unui joc de poker care începe cu amestecarea cărților și se sfârșește cu acordarea potului; denumită și mână. Un acord de a distribui premiul turneului altfel decât conform structurii anunțate a premiilor.

Deal three times (A face cărțile de trei ori)

Într-un joc cash, dacă doi jucători sunt implicați într-un pot de mari dimensiuni, unul dintre ei fiind all-in, aceștia pot agrea să distribuie cărțile rămase de trei ori. Fiecare rezultat valorează ⅓ din pot.

Dealer

Persoana care face cărțile. Persoana care își asumă rolul respectiv în ceea ce privește ordinea dintr-un joc, chiar dacă o altă persoană poate să facă efectiv cărțile.

Deep stack

Un teanc de jetoane care este relativ mare având în vedere mizele jucate. Denumit și big stack.

Defense (Apărare)

A juca astfel încât jucătorul să fie apărat de un bluf, forțând jucătorul suspectat că blufează să arunce cărțile sau să investească mai mult.

Deuce

Cartea 2. Denumită și duck.

Dominated hand (Mână dominată)

O mână care este extrem de improbabil să câștige în fața unei alte mâini anume, chiar dacă în sine este posibil să nu fie o mână slabă. Termen folosit în special în Texas Hold’em.

Donk bet

Un pariu realizat din poziție inferioară de un jucător care nu a avut inițiativa în runda de pariere anterioară. A fost numit astfel deoarece această mișcare indică de obicei un jucător slab (deoarece este deseori mai rezonabil să se aștepte un pariu de continuare).

Donkey

Un jucător slab, cunoscut și ca fish sau donk.

Double belly buster straight draw (Chintă spartă dublă)

O combinație de cărți din mână și de pe masă în jocuri hold’em sau stud, care nu include patru cărți consecutive, dar în care există două posibilități diferite de a forma o chintă.

Double or nothing (Dublu sau nimic)

Dublu sau nimic se referă la un pariu cu întreaga sumă de bani disponibilă în care jucătorii fie își dublează banii, fie pierd întreaga sumă.

Double suited (Două perechi la culoare)

O mână inițială în Omaha în care jucătorul deține două perechi de cărți la culoare.

Double up, double through (Dublare)

De obicei într-un joc în care potul are o dimensiune considerabilă, a paria toate jetoanele unui jucător pe o singură mână împotriva unui singur adversar (care are un teanc de jetoane egal sau mai mare) și a câștiga, dublând astfel numărul de jetoane ale jucătorului respectiv.

Downswing

O perioadă în care un jucător pierde mai mult decât se aștepta.

Draw, drawing hand (Tragere)

O tragere are loc atunci când jucătorul are șansa de a-și îmbunătăți mâna cu ceva considerabil mai puternic trăgând cărțile necesare pe flop, turn sau river.

Drawing dead (Tragere moartă)

A juca o mână de tragere care va fi pierzătoare dacă este finalizată. A juca o mână care nu poate se poate îmbunătăți peste mâna adversarului.

Drawing live

A nu trage „drawing dead”, respectiv a trage o mână care va câștiga dacă este finalizată.

Drawing thin

A nu trage complet „dead”, respectiv a urmări o tragere chiar dacă șansele de realizare a mâinii sunt slabe.

Drop

A arunca cărțile.

Dry ace (As sec)

Un as din mâna unui jucător unde cealaltă carte din mână nu este de aceeași culoare; dacă masa prezintă posibilitate de culoare, iar jucătorul nu are culoare la momentul respectiv, asul din mână prezintă anumite oportunități de blufare sau semi-blufare, precum și de tragere din nou în cazul în care posibilitatea de culoare apare la turn.

Dry board (Masă seacă)

Textura cărților comune. O masă este considerată seacă atunci când cărțile de pe masă indică faptul că niciun jucător nu poate să obțină o mână puternică, de exemplu chintă sau culoare.

Dry pot (Pot sec)

Un pot secundar fără bani creat atunci când un jucător este all-in și pariul său este plătit de mai mulți adversari, care nu plusează ulterior. Dacă are loc plusarea ulterioară, banii vor fi plasați în potul sec.

 

E

Equity (Capital)

Valoarea matematică preconizată a unui jucător la mâna curentă, calculată prin multiplicarea sumei de bani din pot cu probabilitatea de câștig a jucătorului respectiv. Dacă este posibilă divizarea potului, equity include și probabilitatea de a câștiga divizarea multiplicată cu dimensiunea divizării respective.

Expectation (Așteptare)

Utilizat în poker cu sensul de profitabilitate pe termen lung.

 

F

Family pot (Pot de familie)

O mână la care toți sau aproape toți jucătorii de la masă au plătit primul pariu de deschidere.

Fantasy Land

În Open Face Chinese poker, dacă îndepliniți o anumită condiție, aveți șansa de a juca o mână în Fantasy Land, care îi dă jucătorului un mare avantaj.

Fast

Joc agresiv, comparabil cu speeding.

Favorite (Favorită)

O mână care, comparată cu o alta la arătarea cărților, are un avantaj probabilistic față de cealaltă. O mână poate fi numită favorită mică sau favorită mare, în funcție de cât de dominantă este față de a doua clasată, față de care situația este inversată. Favoritele sunt în general utilizate pentru a compara cele două cărți din mână ale unui jucător față de cele două cărți din mână ale altui jucător înainte de flop.

Felt (Fetru)

Țesătura care acoperă o masă de poker, indiferent de materialul din care este confecționată. Metaforic vorbind, masa în sine.

Field (Pluton)

Toți jucătorii luați ca un colectiv într-un turneu de mari dimensiuni.

Fifth Street

Ultima carte distribuită pe masă în jocurile cu cărți comune. Cunoscută și sub denumirea de river.

Fill

A trage cu succes pentru o mână care avea nevoie de singură carte pentru a fi completă, obținând astfel ultima carte dintr-o chintă, o culoare sau un full.

Final table (Masa finală)

Masa finală într-un turneu de poker cu mai multe mese. Masa finală este creată atunci când suficient de mulți jucători au fost eliminați din turneu, rămânând în joc un număr anume de jucători care să ocupe o singură masă (de obicei nu mai mult de zece jucători).

First position (Prima poziție)

Cunoscută și sub denumirea de under the gun sau UTG („în bătaia gloanțelor”). Jucătorul din prima poziție trebuie să acționeze primul în prima rundă de pariere.

Fish

Un jucător slab. A trage cărți cu o mână slabă, în special în fața unor jucători agresivi.

Flat call

A plăti într-o situație în care ar fi fost de așteptat ca jucătorul să pluseze.

Float

A plăti un pariu cu intenția de a blufa într-o rundă ulterioară de pariere.

Flop

Distribuirea primelor trei cărți cu fața în sus pe masă, și se referă și la cărțile respective în sine.

Flush (Culoare)

O mână care include cinci cărți de aceeași culoare, care nu sunt consecutive. Culoarea este mai mică decât un full și mai mare decât o chintă.

Fold (Aruncare)

A arunca mâna unui jucător și a renunța la pariurile plasate în potul curent, dacă este cazul. Implică plasarea cărților cu fața în jos pe masă și are loc atunci când jucătorul consideră că are o mână prea slabă pentru a concura cu ceilalți jucători.

Fold Equity (Capital de fold)

Partea din pot pe care un jucător se așteaptă să o câștige în medie prin plasarea unui pariu care determină adversarii să arunce cărțile, în loc să se ajungă la arătarea cărților.

Four-flush (Patru la culoare)

Patru cărți de aceeași culoare. O mână de poker non-standard în anumite jocuri, dar o mână incompletă în majoritatea variantelor.

Four of a kind (Careu)

O mână care conține patru cărți de același fel. Cunoscut și sub denumirea de quads.

Four-straight (Patru la chintă)

Patru cărți consecutive; poate fi la două capete sau la un singur capăt. O mână de poker non-standard în anumite jocuri, dar o mână incompletă în majoritatea variantelor. Denumită și four to a straight.

Fourth Street

A patra carte distribuită pe masă în jocurile cu cărți comune. Denumită și turn.

Free card

O carte distribuită în mâna unui jucător (sau în cadrul cărților comune de pe masă) după o rundă de pariere în care nu a deschis niciun jucător. Prin urmare, jucătorul primește o șansă de a-și îmbunătăți mâna fără să fie necesar să plătească nimic.

Freeroll

Un eveniment de poker fără buy-in.

Freezeout

Cea mai des întâlnită formă de turneu. Nu există posibilitatea de rebuy, iar jocul continuă până când un jucător a acumulat toate jetoanele.

Full house (Full)

O mână cu trei cărți de un fel și două cărți de alt fel. Cunoscut și sub denumirea de boat sau tight.

Full ring

Un joc full ring este un joc cash cu mai mult de șase jucători implicați, de obicei cu nouă până la unsprezece jucători. Acest termen este utilizat în mod normal în contextul pokerului online.

 

G

Gap hand (Mână gap)

Aici vei găsi toți termenii pe care trebuie să îi știi ca să domini masa de joc. Un glosar plin de expresii cunoscute, jocuri de cuvinte și denumiri care te pot duce până la masa finală.

Get away

A arunca o mână puternică în fața unei mâini presupuse a fi superioare.

Grinder

Un jucător care își câștigă existența realizând câte un mic profit pe o perioadă lungă de joc constant și conservator.

Gutshot

Chintă spartă cu o singură carte posibilă. Opusul unei chinte la două capete, care se poate completa cu oricare din cele două cărți din exterior.

 

H

Hand (Mână)

Cinci cărți selectate dintre cele două cărți inițiale ale jucătorului și cărțile comune.

Hand history (Istoricul mâinilor)

Reprezentarea textuală a mâinii (mâinilor) jucate.

Heads up poker

Se referă la jocul contra unui singur adversar, însemnând că există un pot disputat de doi jucători.

Hero call

A plăti cu o mână relativ slabă, dacă jucătorul suspectează că adversarul blufează.

High card (Carte mare)

O mână fără nicio pereche, evaluată în funcție de cărțile cele mai mari.

High roller

Un high roller este un jucător care joacă frecvent la turnee cu mize mari și pariază constant sume mari.

Hijack seat (Poziție hijack)

Locul din dreapta locului cutoff, sau a doua poziție în dreapta butonului. În turnee, este considerată poziția cea mai favorabilă pentru a fura blindurile, de unde și numele.

Hole cards (cărți proprii)

Cărți cu fața în jos. Cunoscute și sub denumirea de cărți din mână.

Horse (Cal)

Un jucător susținut financiar de altă persoană.

 

I

Implied odds (Cote implicite)

Se referă la situația în care jucătorul ia în considerare plăți viitoare ale celorlalți jucători atunci când alege să facă o tragere. Mai degrabă speculativ decât concret.

Improve (Îmbunătățire)

A realiza o mână mai bună decât cea pe care jucătorul o deține în prezent prin adăugarea de cărți sau schimbul de cărți, astfel cum se prevede în regulamentul jocului.

In position (În poziție)

Un jucător este considerat în poziție dacă este ultimul care acționează în rundele de pariere de pe flop, turn sau river.

In the money (În bani)

Terminarea unui turneu de poker pe o poziție suficient de ridicată pentru a câștiga o parte din fondul de premiere.

In turn (La rând)

Un jucător este considerat la rând dacă, potrivit regulamentului, se așteaptă ca acel jucător să facă o acțiune în continuare.

Isolation (Izolare)

Un pariu sau o plusare făcute cu intenția de a izola un jucător pentru a juca heads up.

 

J

Junk

O mână fără valoare sau de o valoare foarte mică.

 

K

Kicker

Cunoscută și sub denumirea de carte de completare, kickerul este cartea care nu contează în stabilirea clasamentului mâinii, dar poate fi utilizată pentru a soluționa situațiile de egalitate. Dacă la arătarea cărților aveți aceeași mână ca un alt jucător, kickerul cel mai mare câștigă potul.

 

L

Lag

Un stil de joc loose aggressive în care un jucător joacă multe mâini inițiale și face multe plusări mici în speranța de a-și elimina adversarii.

Last to act (Ultimul la rând)

Un jucător este ultimul la rând dacă toți jucătorii până la dealer au aruncat cărțile.

Laydown

Acțiunea de a arunca o mână puternică anticipând o poziție superioară, descrisă deseori ca o decizie dificilă.

Lead

Jucătorul care face ultimul pariu sau ultima plusare într-o rundă de pariere este considerat lead pentru următoarea rundă. Se poate utiliza și ca verb, însemnând a paria înspre pot sau a conduce spre pot.

Level (Nivel)

Utilizat în turnee pentru a reprezenta dimensiunea blindurilor, care crește periodic.

Light

O mâncă care este probabil că nu este cea mai bună; termen utilizat adeseori ca descriere a unei acțiuni (respectiv a plăti light, sau al treilea pariu light).

Limit (Limită)

Valoarea minimă sau maximă a unui pariu.

Limp, limp in

A participa la pot plătind pur și simplu pariul anterior în loc de a plusa.

Limp-reraise

O re-plusare din partea unui jucător care anterior a plătit cu sec în aceeași rundă de pariere.

Live bet (Pariu live)

Un pariu plasat de un jucător în condiții care îi oferă opțiunea de a plusa, în special deoarece a fost plasat ca blind sau straddle.

Live cards (Cărți live)

Mâna unui jucător conține cărți live dacă o carte de același fel cu oricare dintre aceste cărți pe masă i-ar da jucătorului întâietate în fața adversarului; se referă de obicei la o mână slabă, dar care nu este dominată.

Live hand (Mână live)

O mână care este încă eligibilă pentru a câștiga potul; o mână cu cărți live rămase care nu a fost aruncată sau invalidată în altă manieră și care poate fi finalizată, oferind potențiale șanse de câștig.

Live game (Joc live)

Un joc cu multă acțiune.

Loose

A juca mai multe mâini decât stilul normal de joc al jucătorului respectiv sau decât media din jocul respectiv.

Low

Cartea cea mai mică după valoare

 

M

M-ratio (Raportul M)

Un indicator al stadiului unui teanc de jetoane în funcție de costul aferent fiecărei runde.

Made hand (Mână servită)

O mână care nu mai are nevoie de îmbunătățiri pentru a câștiga.

Maniac

Un jucător cu un stil de joc foarte „loose” și agresiv, care pariază și plusează frecvent, deseori în situații în care nu este considerată o strategie bună să facă acest lucru.

Match the pot (A plusa potul)

A paria o sumă egală cu toate jetoanele din pot.

Micro-limit (Micro-limită)

Jocurile de poker cu mize atât de mici încât un salon real nu ar putea face profit din ele sunt considerate la nivel de micro-limită.

Middle pair (Pereche mijlocie)

Într-un joc cu cărți comune, realizarea unei perechi care nu folosește nici cea mai mare, nici cea mai mică carte comună.

Missed blind (Blind ratat)

Un pariu obligatoriu care nu a fost efectuat când este rândul jucătorului să facă acest lucru, posibil deoarece jucătorul nu este prezent la masă. Diferite reguli impun jucătorului să efectueze pariul ratat la întoarcerea la masă.

Move in

Într-un joc fără limită, „move-in” sau „all-in” înseamnă a paria toate jetoanele disponibile ale unui jucător pe mâna în curs.

Muck

A arunca cărțile. Pachetul de cărți aruncate.

Multi-way pot

Un pot pentru care concurează mai mulți jucători. Cunoscut și sub denumirea de family pot, deși un family pot se referă uneori la un pot la care participă toți jucătorii.

 

N

Nit

Un jucător care nu dorește să își asume riscuri și joacă doar mâinile premium din gama superioară.

No limit (Fără limită)

Reguli care desemnează faptul că jucătorii au dreptul să parieze orice număr de jetoane sau toate jetoanele la un singur pariu.

Nothing (Nimic)

Atunci când un jucător are doar posibilitatea de carte mare și nu poate realiza nicio altă mână câștigătoare.

Nut hand (Mână nut)

Mâna nut este cea mai bună mână posibilă într-o situație dată. Uneori, jucătorii evaluează mâinile clasificându-le ca nut de rang doi sau nut pur.

 

O

Off suit (De altă culoare)

Cărți care nu sunt de aceeași culoare.

Omaha

O variantă de Texas Hold’em în care jucătorii primesc patru cărți și trebuie să folosească două din ele și trei din cele cinci cărți de pe masă pentru a face o mână.

Open (Deschidere)

Primul pariu pentru un anumit pot.

Open-ended straight draw (Chintă la două capete)

O chintă care poate fi realizată cu oricare din cele două cărți de la capete. Cunoscută și sub denumirea de two-way straight draw sau double-ended straight draw.

Open-handed (Cu mână deschisă)

Jocuri caracterizate prin faptul că o parte din mâna fiecărui jucător este expusă.

Open limp (Deschidere limp)

A fi prima persoană care a participat la pot înainte de flop, dar a nu face o plusare.

Option (Opțiune)

Un pariu sau o tragere opțională. Dreptul de a plusa al jucătorului big blind dacă nu au existat plusări anterioare.

Orbit (Orbită)

O rotație completă a blindurilor la o masă, egală cu numărul de jucători la masa respectivă.

Outs

Cărțile necesare pentru ca un anumit jucător să câștige mâna.

Out of position (În afara poziției)

Un jucător este considerat în afara poziției dacă este primul care trebuie să acționeze sau dacă nu este ultimul care poate să acționeze la o rundă de pariere.

Overbet (Supra-pariu)

A face un pariu mai mare decât dimensiunea potului într-un joc fără limită.

Overcall

A plăti un pariu după ce au plătit și alți jucători.

Over card (Carte superioară)

O carte comună mai mare decât perechea din mâna jucătorului. O carte mai mare.

Overpair (Pereche superioară)

O pereche de cărți din mână mai mari decât cea mai mare carte comună.

 

P

Paint (Poză)

Orice carte cu figuri.

Pair (Pereche)

Două cărți de aceeași valoare.

Passive (Pasiv)

Un stil de joc caracterizat prin a spune pas sau a plăti fără a plusa.

Pay off

A plăti un pariu atunci când jucătorul este cel mai probabil într-o situație de „drawing dead”, deoarece cota potului justifică plata.

Penny ante

Jocuri care includ mize foarte mici sau mici, sau jocuri doar pentru distracție; un joc în care nu este probabil să se realizeze o miză semnificativă.

Play the board (a juca masa)

Dacă cea mai bună mână a unui jucător la arătarea cărților este pe masă, fără a utiliza cărțile din mână, jucătorul se consideră că joacă masa.

Pocket cards (Cărți din mână)

Înseamnă același lucru ca hole cards. Cărțile din mâna jucătorului, care nu fac parte din cărțile comune. Cunoscute și sub denumirea de hole cards.

Pocket pair (Pereche din mână)

Atunci când două din cărțile proprii ale unui jucător formează o pereche.

Poker face

Lipsa de expresie facială a unui jucător care nu lasă nimic de interpretat cu privire la cărțile sale.

Position bet (Pariu din poziție)

Un pariu efectuat mai degrabă din cauza poziției ideale a jucătorului care pariază decât din cauza cărților pe care le are în mână.

Post (A posta)

A efectua pariul small sau big blind obligatoriu în Texas Hold’em sau alte jocuri care impun blinduri mai degrabă decât ante-uri.

Pot

Suma tuturor sumelor pariate de jucători la o anumită mână. Câștigătorul mâinii primește întregul pot.

Pot-committed (Obligat de pot)

Utilizat cel mai des în contextul unui joc no limit, o situație în care un jucător nu mai poate arunca mâna deoarece dimensiunea potului este foarte mare comparativ cu numărul de jetoane ale jucătorului în cauză.

Pot odds (Cota potului)

Raportul dintre suma de bani din pot și suma de bani necesară pentru a plăti pariul curent. Dacă potul valorează 100$ și vă costă 20$ să plătiți un pariu, potul are o cotă de 5 la 1.

Pre-flop

Punctul în care jucătorii au primit cărțile din mână dar nu s-a distribuit flopul.

Probe bet (Pariu de test)

După distribuirea flopului, un pariu realizat de un jucător care nu a fost în poziție de lead înainte de flop, pentru a afla informații despre cât de puternice sunt cărțile adversarilor.

Protected pot (Pot protejat)

Un pot care pare imposibil de câștigat prin blufare, deoarece sunt angajați prea mulți jucători și/sau șansele ca alt jucător să plătească pe river sau să pluseze peste măsură sunt foarte mari.

Purse (poșetă)

Fondul total de premii la un turneu de poker.

Push

A paria all-in.

Put on

A face put on pe o mână înseamnă a deduce ce mână sau gamă de mâini ar putea avea adversarii pe baza acțiunilor acestora și a stilului lor de joc.

 

Q

Quads

Careu.

 

R

Rabbit hunt (Vânătoare de iepuri)

După finalizarea unei mâini, arătarea cărților care ar fi fost distribuite ulterior dacă mâna ar fi continuat.

Raccoon

Un jucător slab. A plăti sumele pariate de alți jucători în speranța de a trage cărți runner-runner, la chintă spartă sau backdoor.

Race

Același lucru ca a da cu banul.

Rag

O carte de mică valoare și probabil inutilă.

Railbird

Spectator neparticipant la un joc de poker.

Rainbow (Curcubeu)

Trei sau patru cărți de culori diferite, folosit în special pentru flop. Plasarea unui pariu pe un curcubeu înseamnă a plasa un pariu de un jeton pe fiecare culoare aflată în prezent în joc.

Rakeback

Rabat sau rambursare efectuată către un jucător, care reprezintă o parte din rake-ul plătit de jucătorul respectiv.

Range of hands (Gamă de mâni)

Mâinile posibile pe care un jucător consideră că le poate avea adversarul.

Rebuy

Valoarea jetoanelor achiziționate după buy-in-ul inițial. În unele turnee, jucătorii au dreptul de a face rebuy de jetoane de mai multe ori, pentru o perioadă limitată după începerea jocului, cu condiția ca numărul lor de jetoane să fie egal sau inferior nivelului inițial.

Redeal (Refacerea cărților)

A face din nou cărțile la o mână, posibil după ce acestea au fost făcute greșit.

Redraw

A realiza o mână și a avea o șansă la o mână mai bună. A doua tragere sau tragerile ulterioare într-un joc cu trageri multiple.

Represent (A pretinde)

A pretinde o mână înseamnă a juca mâna ca și cum jucătorul o are deja, chiar dacă acest lucru este sau nu adevărat.

Reraise (Re-plusare)

Plusare după ce un alt jucător a plusat la pariul plasat de jucătorul respectiv. Cunoscută și sub denumirea de „coming over the top”.

River

River sau cartea river reprezintă ultima carte distribuită la o mână de poker, urmată de o rundă finală de pariuri și, dacă este cazul, de arătarea cărților. Riverul este a cincea și ultima carte comună care se împarte, după flop și turn. Jucătorul care pierde potul din cauza cărții river a fost „rivered”.

Rock

Un jucător care joacă foarte puține mâini față de numărul mediu de mâini jucate în mod normal.

Rounder

Un jucător expert care călătorește în căutarea jocurilor cu mize mari.

Royal cards (Cărți cu figuri)

Cărțile cu figuri sunt cunoscute și ca poze. Aceste cărți reprezintă valetul, dama și popa de orice culoare.

Royal flush (Chintă roială)

O chintă la culoare formată din cele mai mari cinci cărți de orice culoare. În general, este cea mai mare mână posibilă.

Run it three times (De trei ori)

Un acord de politețe, care nu este permis în unele săli de poker, prin care jucătorii (de obicei doi) convin să tragă fiecare carte rămasă de trei ori, și nu o singură dată, după ce toți participanții sunt all-in. Câștigătorul fiecărei astfel de runde câștigă 1/3 din pot. Regula de trei ori se aplică pentru a reduce la minimum ghinionul și pentru a minimiza câștigurile sau pierderile disproporționate.

Runner-runner

O mână realizată cu două cărți bune consecutive primite pe turn și pe river.

Rush

Un val prelungit de câștiguri. Un jucător care a câștigat recent mai multe poturi mari se spune că este în „rush”.

 

S

Satellite (Satelit)

Un turneu în care premiul este reprezentat de intrarea gratuită la alt turneu (mai mare).

Scare card

O carte distribuită cu fața în sus (fie către un jucător într-un joc precum stud, fie pe masă într-un joc cu cărți comune) care ar putea crea o mână puternică pentru unul dintre participanți.

Scoop

A câștiga toate trei rundele în Open Faced Chinese Poker.

Second pair (Pereche secundă)

În jocurile de poker cu cărți comune, o pereche de cărți de rang secund pe masă. Perechea secundă este o pereche mijlocie, dar nu neapărat și invers.

Semi-bluff

Când un jucător blufează la o rundă de pariere cu o carte inferioară sau care necesită îmbunătățire, și care s-ar putea îmbunătăți ulterior.

Set

Trei bucăți, în special în situația în care două dintre cărți sunt incluse în cărțile proprii ale jucătorului.

Shark (Rechin)

Un jucător profesionist.

Shootout

Un format de turneu de poker în care ultimul jucător rămas la o masă continuă să joace cu jucătorii rămași de la alte mese. Pe fiecare masă se joacă independent față de celelalte; respectiv nu are loc echilibrarea meselor pe măsură ce sunt eliminați jucătorii.

Short buy

În jocurile de poker fără limită, înseamnă a intra într-un joc cu o sumă de bani considerabil mai mică decât buy-in-ul maxim specificat sau cu o sumă mai mică decât au în joc ceilalți jucători de la masă.

Short stack (Teanc de jetoane mic)

Un teanc de jetoane relativ mic pentru mizele jucate.

Shorthanded

Un joc de poker jucat cu șase jucători sau mai puțin, spre deosebire de un joc cu ring complet, care se joacă de obicei cu nouă sau zece jucători. Un turneu în care toate mesele se joacă shorthand permanent este numit turneu short table.

Showdown (Arătarea cărților)

Atunci când, dacă după ultima rundă de pariere rămân mai mulți jucători în joc, jucătorii rămași își arată cărțile și se compară mâinile pentru a stabili câștigătorul sau câștigătorii.

Side pot (Pot secundar)

Un pot separat creat pentru a rezolva situația în care un jucător este „all in”.

Sit & Go

Un turneu de poker fără oră de începere programată, care începe atunci când numărul de jucători necesar au plătit suma de intrare.

Slow play (Joc lent)

A juca o mână puternică astfel încât să pară slabă pentru a păcăli adversarii.

Smooth call

Același lucru ca un flat call

Soft-play

A juca intenționat „cu mănuși” cu un anumit jucător. Soft play este interzis în mod expres în majoritatea sălilor de poker și poate duce la sancțiuni de la sit-out forțat până la confiscarea mizelor sau câștigurilor.

Squeeze play

O re-plusare la bluf în hold’em fără limită cu cărți inferioare, după ce un alt jucător sau mai mulți alți jucători au plătit deja plusarea inițială. Obiectivul este de a blufa pentru ca toți ceilalți jucători să arunce cărțile și jucătorul care blufează să câștige pariurile plasate până în momentul respectiv.

Stack (Teanc)

Numărul total de jetoane și bani aflați în joc pentru un jucător la un moment dat. O suită de 20 de jetoane de poker de aceeași valoare, aranjate în general într-o coloană ordonată.

Stake (Miză)

Valoarea intrării la masă și care poate fi pariată.

Staking

Staking reprezintă acțiunea unei persoane care investește bani pentru ca un jucător de poker să joace folosind banii respectivi sau investirea în acțiunile jucătorului respectiv în speranța că va câștiga. Orice profit este împărțit într-un procentaj prestabilit între susținător și jucător. Jucătorul susținut este cunoscut în general sub denumirea de cal.

Starting hand (Mână inițială)

Cărțile proprii cu care jucătorii pot începe.

Steal (A fura)

A paria și a câștiga mâna înainte de flop și câștigarea blindurilor este o acțiune cunoscută sub numele de „a fura blindurile”.

Steam

O stare de furie, confuzie mentală sau frustrare în care un jucător adoptă o strategie care nu este optimă, având de obicei ca efect un joc slab. Același lucru ca tilt.

Stop and go

Atunci când un jucător pariază peste un alt jucător care a plusat anterior sau când arată alte semne de agresivitate.

Straddle

A efectua un pariu de două ori mai mare decât big blindul sau mai mult când jucătorul se află în poziția aflată imediat în stânga big blindului, înainte de a se uita la cărțile din mână. Pariind straddle, jucătorul câștigă poziția ultimă înainte de flop.

Street

Street este un alt termen pentru o carte primită sau pentru o rundă de pariere.

Structured (Strucurat)

Un sistem de pariere structurat este acela în care intervalul pariurilor plasate se poate modifica de la o rundă la alta.

Suck out

O situație în care o mână cu mari șanse de câștig pierde în fața unei mâini inferioare după ce sunt distribuite toate cărțile. Mâna câștigătoare se spune că a „sucked out”.

Suited (La culoare)

De aceeași culoare.

Suited connectors (Conectori la culoare)

Cărți consecutive de aceeași culoare.

Super Satellite

Un turneu de poker cu mai multe mese în care premiul este reprezentat de intrarea gratuită la un turneu satelit sau la un turneu în care toți jucătorii care termină în partea superioară a clasamentului câștigă intrarea la un turneu mai mare.

 

T

Tag

Un stil de joc tight aggressive, în care un jucător joacă un număr mic de mâini inițiale puternice, dar joacă agresiv poturile.

Tainted outs

Cărți care îmbunătățesc o mână, astfel încât aceasta devine mai bună decât celelalte mâini curente, dar îmbunătățește și mai mult alte mâini în același timp.

Tell (A se da de gol)

În poker, un tell este o modificare detectabilă a tiparului sau comportamentului de joc al unui jucător, care dă indicii privind auto-evaluarea mâinii jucătorului.

Texture (Textură)

Cât de bine sunt legate între ele cărțile comune. Este utilizat pentru a estima puterea relativă a unei mâini.

Three bet (Al treilea pariu)

Primul jucător care deschide a treia unitate de pariere.

Three of a kind (Trei bucăți)

O mână de poker formată din trei cărți de aceeași valoare.

Tie in (Egalitate)

Două mâini de valoare egală la arătarea cărților. Dacă mâinile sunt la egalitate, potul se împarte în mod egal între cei doi jucători.

Tight

A juca mai puține mâini decât media pentru joc sau pentru jucătorul în cauză.

Tilt

Stare emoțională, de confuzie mentală sau frustrare în care un jucător adoptă o strategie care nu este optimă, având de obicei ca efect un joc slab.

To go (De plătit)

Suma pe care un jucător trebuie să o plătească pentru a rămâne în joc.

Top kicker (Cel mai mare kicker)

În jocurile de poker cu cărți comune, cel mai mare kicker este cel mai mare kicker posibil pentru o anumită mână.

Top pair (Cea mai mare pereche)

În jocurile de poker cu cărți comune, cea mai mare pereche este o pereche compusă dintr-o carte din mână și cartea cu rangul cel mai mare de pe masă.

Top two (Cele mai bune două cărți)

O pereche de două cărți care corespund celor mai mari două cărți din flop.

Tournament (Turneu)

Un eveniment de poker în care se joacă la mai multe mese simultan, până când jucătorii pierd toate jetoanele din turneu și rămâne un singur jucător. Sunteți într-un turneu până la finalizarea acestuia.

Trips

Când una din cărțile proprii ale unui jucător la Texas hold’em se potrivește cu alte două cărți de pe masă și formează trei bucăți. Această situație este diferită de cea în care setul de trei bucăți este realizat cu o pereche din mână și o carte din flop.

Turbo

Un tip de turneu în care nivelul blindurilor crește mult mai rapid decât la un joc normal.

Turn

Turn-ul, cartea turn sau fourth street este a patra carte din cele cinci care se distribuie pe masă într-un joc cu cărți comune, constând într-o carte comună pe față pe care oricare dintre jucători o poate folosi pentru a-și realiza mâna finală.

 

U

Under the gun („în bătaia gloanțelor”)

Poziția aflată imediat în stânga blindurilor la Texas Hold’em sau Omaha. Jucătorul aflat în această poziție va acționa primul la prima rundă de pariuri.

Underdog

Un underdog sau dog este un jucător cu o șansă mai mică de a câștiga decât un anumit alt jucător. Utilizat deseori atunci când sunt exprimate cotele exacte.

Underfull

Un full în care cele trei cărți la fel au valoare mai mică decât perechea.

Up

Utilizat în legătură cu rangul unei cărți pentru a descrie o mână de poker, se referă la două perechi, în care cartea numită reprezintă perechea mai mare.

Upcard

O carte care se joacă cu fața în sus.

Upswing

O perioadă în care un jucător câștigă mai mult (sau pierde mai puțin) decât se aștepta.

Up the ante (Creștere ante)

Creșterea mizelor.

 

V

Value bet (Pariu de valoare)

Un pariu realizat de un jucător care dorește să i se plătească pariul (spre deosebire de un bluf sau un pariu de protecție).

Variance (Dispersie)

Indicatorul statistic care arată cât de mult diferă rezultatele reale de cele preconizate.

VPIP

Adăugarea voluntară de bani în pot („Voluntary put money in pot”). Reprezintă procentul de mâini la care jucătorul pune bani în pot înainte de flop, fără a număra pozițiile de blind. VPIP este un indicator foarte bun pentru cât de „tight” sau cât de „loose” este un jucător.

 

W

Wake up (A se trezi)

„A te trezi cu o mână” înseamnă a descoperi o mână inițială puternică, deseori atunci când au avut loc acțiuni înainte de a veni rândul jucătorului în cauză.

Walk

Un walk este o situație în care toți jucătorii se aruncă și potul este câștigat de big blind fără a avea loc alte pariuri.

Wash

A face cărțile așezându-le cu fața în jos pe masă și amestecându-le.

Weak ace (As slab)

Un as cu un kicker slab. Denumit și as mic, as soft sau ace-rag.

Weak player (Jucător slab)

Un jucător care este scos ușor afară din joc după flop, prin orice tip de acțiune.

Webcam poker

O formă de poker online care permite jucătorilor să se vadă unii pe ceilalți în timpul jocului prin intermediul unei camere web.

Wet board (Masă udă)

O masă este udă atunci când cărțile de pe masă permit jucătorilor să realizeze mâini puternice.

Window card (Carte fereastră)

Cartea fereastră este prima carte arătată atunci când dealerul distribuie cele trei cărți din flop.

Wrap

În Omaha, o chintă la două capete care include două cărți de pe masă și trei sau patru cărți din mâna jucătorului.